Ricinul, denumit și ricinus communis, este o plantă ce uimește nu numai prin proprietățile pe care le are, dar și prin frumusețea sa. Frunzele sunt de forma palmelor, de aproximativ 14-15 centimetri, verzui-roșiatice și străbătute de vene groase roșu aprins, cu tulpini de un roșu aprins, în capătul cărora se ițește un ciorchine cu flori. Nu flori obișnuite, însă, ci ghemotoace de țepi. Cele de sex feminin sunt roșii ca focul, iar florile bărbătești de ricin sunt galben-verzui. Provenit din semințele de ricin, uleiul de ricin a fost inițial folosit de navigatorii greci pentru a menține lămpile aprinse în timpul nopților. Semințele de ricin, baza uleiului de ricin, au fost descoperite inclusiv în mormintele egiptene, cu 4.000 de ani înainte de Hristos, și, încă din cele mai vechi timpuri, a fost utilizat atât pentru tratamente de înfrumusețare, cât și pentru tratarea diferitelor afecțiuni.

Intern, uleiul de ricin este utilizat pentru scăderea stării febrile, ca laxativ, pentru inducerea travaliului, pentru creșterea imunității, dar și pentru ameliorarea artritelor.

Extern, acesta este utilizat pentru întărirea firului de păr, pentru îngroșarea acestuia, pentru hidratarea pielii și tratarea acneii și a chisturilor, pentru echilibrarea PH-ului scalpului și pentru eliminarea mătreții.